Imi aduc aminte cu drag de perioada in care mergeam la "Clubul elevilor" si faceam teatru de papusi. Profesoara noastra era si scenarist, si regizor, cateodata si actor, era cu tot sufletul acolo. Primul meu spectacol a fost prin clasa a III-a, la Casa de Cultura. Aveam vreo 4 roluri. 3 dupa paravan si unul in fata lui, costumata in lup. :) Trebuia sa facem playback :)) deoarece era prea mare sala si eram copii nemancati :)) Inregistrarile le-am facut cu o zi in urma dar s-a stricat "magaoaia" in timpul spectacolului. Aproape ca am racnit replicile. :)) Eram atat de emotionata incat am fost atenta numai la cuvinte si la "coregrafie". Nu am apucat sa vad publicul decat la sfarsit, la primirea aplauzelor. Copil, copil, dar niciodata nu cred ca m-am simtit mai bine ca atunci. Apoi au urmat mai multe spectacole in care nu mai eram atat de incordata. In mintea mea de copil, planuiam sa dau si la teatru, dar mama imi spunea mereu ca actorii mor de foame si ca nu ar fi de acord cu o astfel de cariera. Prea putin intelegeam eu treaba cu banii si nu prea imi pasa. Profesoara a iesit la pensie, iar "Teatrul de papusi" s-a desfiintat.
M-am indreptat catre dansurile sportive. Am facut vreo 3 ani dupa care m-am lasat pentru ca parintii mei au hotarat ca era mult mai importanta scoala si aveam nevoie de concentrare maxima la examenul de capacitate.
De mica m-a pasionat matematica si am vrut sa ma fac profesoara. Dar m-a speriat tata si mi-a spus ca ma repartizeaza undeva la tara. Mie imi place asfaltul, asa ca am renuntat la ideea asta.
Am vrut sa dau apoi la scoala militara, dar tata, cadru militar fiind, mi-a dat de inteles ca numai curvele au cariera militara. Mama tot spunea ca in stomatologie se castiga bine. Eu sunt de parere ca medicina este pentru oamenii destepti. :)) De aceea am ajuns economist, de fapt, somer...
M-ati pupat si aveti grija de mine! :)
